Cea mai mare declarație de

iubire pentru România

Blog

România poate fi iubită oricum

Big_img_2645
Am petrecut cea de-a 14-a zi pe câmpiile Bărăganului, printre drumuri de țară și brazde proaspete. Am început ziua cu ploaie și am terminat-o pe prima ninsoare în noua iarnă. Punctul de plecare și de sosire a fost acelasi, orașul Călărași. 

Am petrecut câteva ore în Slobozia, unde Titi Aur și Adi Berghea au făcut din nou echipă pentru a convinge cât mai mulți șoferi să participe în concursul pentru cursul de condus defensiv. Cum era de așteptat, au fost foarte eficienți și în scurt timp am umplut urna din care vom face tragerea la sorți. Adi și Titi au stat de vorbă cu cei care au vrut să afle mai mult despre ce înseamnă condusul defensiv și au dat autografe. 

Apoi a început o nouă aventură. Într-un fel eram pregătiți după ziua de ieri, dar am primit mult mai mult decât ne așteptam. Ploaia de noaptea trecută a făcut ca drumurile care ieri erau doar alunecoase, acum să fie și pline de bălți, condiții care l-au făcut pe Adi să își aducă aminte de zilele sale de pilot de raliuri. Ogoarele Bărăganului probabil că nu au văzut prea des două Loganuri așa grăbite ca ale noastre. Și 7 oameni cu zâmbete la fel de mari. Asta când nu eram încurcați de drumurile de care GPS-urile noastre reunite nu știau absolut nimic. Am ieșit cu bine la asfalt în Dragoș Vodă. 

Cum Adi e un pedagog înăscut, am asistat fără să ne dăm seama la o nouă lecție de condus defensiv - controlul mașinii în condiții de drum alunecos. Cea mai importantă regulă e să nu folosim frână decât dacă suntem siguri că avem aderență. Atlfel, mașina va fi controlată cel mai sigur prin frână de motor și păstrarea unei viteze constante. Bălțile trebuie ocolite pentru că pot ascunde diverse capcane - pietre, buturugi, gropi foarte adânci. Și e bine ca mașina să fie dotată cu o pereche de lanțuri și un cablu de tractare, în cazul în care e nevoie de intervenții mai serioase. 

"Azi am învâțat că România poate fi iubită oricum: murdară, cu noroi și bălți, fără repere GPS. Ca-n orice relație de durată, iubirea nu e doar pentru momentele frumoase". 

Ultimele două zile de "Iubesc România" vor fi mai speciale. Se va reuni întreaga echipă care a participat la caravană și ni se vor alătura o parte dintre cei care au făcut parte din proiectul "Redescoperă România". Dar despre toate astea vom vorbi mâine. 

Traseul zilei: Călărași - Ștefan Vodă - Drajna Nouă - Slobozia - Scânteia - Reviga - Ciochina - Andrășești - Albești - Dragoș Vodă - Cuza Vodă - Drăgășani