Cea mai mare declarație de

iubire pentru România

Blog

Iubesc România

Big_img_2669
Am bătut România în lung și în lat, la propriu. Munți, podișuri, câmpii, peșteri, chei, râuri, lacuri, până la malul mării - am fost peste tot. Am mers pe toate felurile de drumuri imaginabile - de la autostrazi și drumuri europene la drumuri de țară care apăreau și dispăreau de pe hărțile GPS-ului. Am pornit când afară erau 20 de grade, într-o zi caldă de toamnă târzie, și ne-am întors o dată cu venirea iernii și a primelor ninsori. 

Am plecat pentru a face o declrație de dragoste și ne-am întors convinși că a meritat fiecare secundă petrecută în mașină, într-un roadtrip care am vrea să vă inspire. Reușitele românești există la fiecare pas, doar să avem curiozitatea să le vedem. 

Am învâțat foarte multe despre conducerea defensivă. În fiecare dintre articole am încercat să împărtășim o parte din cele învâțate. Ultima parte, cea pe care o citiți acum, e despre educația copiilor. Cu sau fără voia noastră, explicit sau implicit, cei mici învață de la noi foarte multe lucruri. Depinde, deci, doar de noi să le transmitem lucrurile bune.

În primul rând, vorbim despre siguranța copiilor în mașină. Pentru cei mai mici, folosirea corespunzătoare a scaunelor speciale cu sistem ISOFIX este obligatorie. Pentru cei care au trecut de acestă vârstă, e esențial să știe importanța purtării centurii de siguranță chiar și pe locurile din spate. Apoi, prin diverese jocuri în mașină, copiii pot învăța foarte ușor cele mai importante semne de circulație, semnificația culorilor semaforului, regulile pe care trebuie să le respecte un pieton. Dar probabil cel mai important lucru pe care îl transmitem este atitudinea. Atitudinea față de pasagerii din mașină, față de ceilalți șoferi din trafic, față de autorități și reguli. Si vestea buna e ca nu trebuie să facem ceva complicat, doar să ne purtăm reponsabil în trafic. Pentru noi, pentru ceilalți și pentru copii noștri. 

Angajații Petrom fac periodic cursurile de conducere defensivă la Școala Titi Aur. De când am început aceste cursuri, satisticile ne dau numai vești bune: incidentele în trafic an scăzut semnificativ, nu mai există accidente grave deloc, a scăztul mult și consumul de carburant. Pe termen lung și mașinile vor rezista mai bine trecerii timpului. Acestea sunt dovezi palpabile și ne-au servit ca exemplu și motivație când am început campania "Iubesc România". Așa am făcut peste 4000 de kilometri fără nici o emoție, fără nici măcar o pană sau vreo altă problemă. 

4627 de kilometri, 24 de stații Petrom, 5 bloggeri oficiali, 2 instructori auto, 2 Dacii Logan și 1 Dacie Duster, 4 câștigători în aplicația de Facebook. Toate astea s-au întâmplat în doar 33 de zile. Acestea sunt cifrele caravanei "Iubesc România", dar campania a însemnat cu mult mai mult: toți acei oameni pe care i-am cunoscut, toate localitățile prin care am trecut, toate locurile pe care le-am descoperit și re-descoperit. Cele câteva sute de stickere care acoperă mașinile ne stau mărturie. Și vestea bună e că, într-un fel sau altul, campania continuă. Îi avem pe câștigătorii cursurilor de conducere defensivă care se vor alătura Școll Titi Aur pentru o zi de curs.